وَلَقَدۡ رَٰوَدُوهُ عَن ضَيۡفِهِۦ فَطَمَسۡنَآ أَعۡيُنَهُمۡ فَذُوقُواْ عَذَابِي وَنُذُرِ ﴿٣٧﴾
Mâine în zori o osândă hotărâtă îi aşteaptă!
288 Verset · Subiecte · ro
وَلَقَدۡ رَٰوَدُوهُ عَن ضَيۡفِهِۦ فَطَمَسۡنَآ أَعۡيُنَهُمۡ فَذُوقُواْ عَذَابِي وَنُذُرِ ﴿٣٧﴾
Mâine în zori o osândă hotărâtă îi aşteaptă!
فَإِذَا ٱنشَقَّتِ ٱلسَّمَآءُ فَكَانَتۡ وَرۡدَةٗ كَٱلدِّهَانِ ﴿٣٧﴾
Când cerul se va despica, roşu ca un pergament scorojit...
فِيهِمَا عَيۡنَانِ تَجۡرِيَانِ ﴿٥٠﴾
... în care curg două izvoare...
فِيهِنَّ خَيۡرَٰتٌ حِسَانٞ ﴿٧٠﴾
Acolo vor fi fecioare frumoase şi bune...
فَلَوۡلَآ إِذَا بَلَغَتِ ٱلۡحُلۡقُومَ ﴿٨٣﴾
Când sufletul dă să iasă
وَأَنتُمۡ حِينَئِذٖ تَنظُرُونَ ﴿٨٤﴾
şi voi, în clipa aceea îl priviţi,
ٱعۡلَمُوٓاْ أَنَّمَا ٱلۡحَيَوٰةُ ٱلدُّنۡيَا لَعِبٞ وَلَهۡوٞ وَزِينَةٞ وَتَفَاخُرُۢ بَيۡنَكُمۡ وَتَكَاثُرٞ فِي ٱلۡأَمۡوَٰلِ وَٱلۡأَوۡلَٰدِۖ كَمَثَلِ غَيۡثٍ أَعۡجَبَ ٱلۡكُفَّارَ نَبَاتُهُۥ ثُمَّ يَهِيجُ فَتَرَىٰهُ مُصۡفَرّٗا ثُمَّ يَكُونُ حُطَٰمٗاۖ وَفِي ٱلۡأٓخِرَةِ عَذَابٞ شَدِيدٞ وَمَغۡفِرَةٞ مِّنَ ٱللَّهِ وَرِضۡوَٰنٞۚ وَمَا ٱلۡحَيَوٰةُ ٱلدُّنۡيَآ إِلَّا مَتَٰعُ ٱلۡغُرُورِ ﴿٢٠﴾
Să ştiţi că Viaţa de Acum nu este decât un joc, o desfătare, o găteală fără rost, o luptă a trufiilor voastre, o duşmănie în a aduna cât mai multe averi şi a avea cât mai mulţi prunci. Ea este asemenea unei răpăieli de ploaie; verdeaţa ce va creşte după ea place tăgăduitorilor, apoi se usucă. Tu o vezi cum se îngălbeneşte, apoi se usucă şi se fărâmiţează. În Viaţa de Apoi, veţi avea fie o osândă aprigă, fie iertarea şi mulţumirea lui Dumnezeu. Viaţa de Acum nu este decât o plăcere înşelătoare.
مَآ أَصَابَ مِن مُّصِيبَةٖ فِي ٱلۡأَرۡضِ وَلَا فِيٓ أَنفُسِكُمۡ إِلَّا فِي كِتَٰبٖ مِّن قَبۡلِ أَن نَّبۡرَأَهَآۚ إِنَّ ذَٰلِكَ عَلَى ٱللَّهِ يَسِيرٞ ﴿٢٢﴾
Nici o nenorocire nu atinge pământul şi nici pe voi înşivă fără ca aceasta să nu fie scrisă într-o Carte, înainte chiar de a fi descătuşat-o. Aceasta Îi este lesne lui Dumnezeu!
لِّكَيۡلَا تَأۡسَوۡاْ عَلَىٰ مَا فَاتَكُمۡ وَلَا تَفۡرَحُواْ بِمَآ ءَاتَىٰكُمۡۗ وَٱللَّهُ لَا يُحِبُّ كُلَّ مُخۡتَالٖ فَخُورٍ ﴿٢٣﴾
Aceasta ca să nu vă mâhniţi de ceea ce aţi pierdut şi nici să nu vă bucuraţi de ceea ce El v-a dat. Dumnezeu nu îl iubeşte pe lăudărosul îngâmfat
لِّئَلَّا يَعۡلَمَ أَهۡلُ ٱلۡكِتَٰبِ أَلَّا يَقۡدِرُونَ عَلَىٰ شَيۡءٖ مِّن فَضۡلِ ٱللَّهِ وَأَنَّ ٱلۡفَضۡلَ بِيَدِ ٱللَّهِ يُؤۡتِيهِ مَن يَشَآءُۚ وَٱللَّهُ ذُو ٱلۡفَضۡلِ ٱلۡعَظِيمِ ﴿٢٩﴾
Oamenii Cărţii să ştie că nu pot nimic asupra harului lui Dumnezeu. Harul este în mâna lui Dumnezeu şi El îl dăruie cui voieşte. Dumnezeu este Stăpânul Harului cel Mare!
وَٱلَّذِينَ تَبَوَّءُو ٱلدَّارَ وَٱلۡإِيمَٰنَ مِن قَبۡلِهِمۡ يُحِبُّونَ مَنۡ هَاجَرَ إِلَيۡهِمۡ وَلَا يَجِدُونَ فِي صُدُورِهِمۡ حَاجَةٗ مِّمَّآ أُوتُواْ وَيُؤۡثِرُونَ عَلَىٰٓ أَنفُسِهِمۡ وَلَوۡ كَانَ بِهِمۡ خَصَاصَةٞۚ وَمَن يُوقَ شُحَّ نَفۡسِهِۦ فَأُوْلَـٰٓئِكَ هُمُ ٱلۡمُفۡلِحُونَ ﴿٩﴾
Cei care au venit, înaintea lor, în această casă şi credinţă, îl iubesc pe cel care vine în pribegie la ei. Ei nu vor avea în suflet nici o pizmă pentru ceea ce li s-a dat pribegilor, căci ei îi aşează înaintea lor înşişi, chiar dacă şi ei sunt în sărăcie. Cei care se păzesc de zgârcenia sufletelor lor sunt fericiţi.
وَٱلَّذِينَ جَآءُو مِنۢ بَعۡدِهِمۡ يَقُولُونَ رَبَّنَا ٱغۡفِرۡ لَنَا وَلِإِخۡوَٰنِنَا ٱلَّذِينَ سَبَقُونَا بِٱلۡإِيمَٰنِ وَلَا تَجۡعَلۡ فِي قُلُوبِنَا غِلّٗا لِّلَّذِينَ ءَامَنُواْ رَبَّنَآ إِنَّكَ رَءُوفٞ رَّحِيمٌ ﴿١٠﴾
Prada este a celor care au venit după ei spunând: “Domnul nostru! Iartă-ne nouă şi fraţilor noştri care au intrat înaintea noastră în credinţă. Nu ne pune în inimi pizmă faţă de cei care cred! Domnul nostru! Tu eşti Blând, Milostiv!”
يَـٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُواْ ٱتَّقُواْ ٱللَّهَ وَلۡتَنظُرۡ نَفۡسٞ مَّا قَدَّمَتۡ لِغَدٖۖ وَٱتَّقُواْ ٱللَّهَۚ إِنَّ ٱللَّهَ خَبِيرُۢ بِمَا تَعۡمَلُونَ ﴿١٨﴾
O, voi cei ce credeţi! Temeţi-vă de Dumnezeu! Fiecare să cumpănească ceea ce şi-a pregătit pentru ziua de mâine.
إِن يَثۡقَفُوكُمۡ يَكُونُواْ لَكُمۡ أَعۡدَآءٗ وَيَبۡسُطُوٓاْ إِلَيۡكُمۡ أَيۡدِيَهُمۡ وَأَلۡسِنَتَهُم بِٱلسُّوٓءِ وَوَدُّواْ لَوۡ تَكۡفُرُونَ ﴿٢﴾
Dacă vă vor avea ei în mână, vă vor fi vrăjmaşi, vă vor ocărî şi vă vor lovi şi s-ar bucura dacă aţi tăgădui.
۞وَإِذَا رَأَيۡتَهُمۡ تُعۡجِبُكَ أَجۡسَامُهُمۡۖ وَإِن يَقُولُواْ تَسۡمَعۡ لِقَوۡلِهِمۡۖ كَأَنَّهُمۡ خُشُبٞ مُّسَنَّدَةٞۖ يَحۡسَبُونَ كُلَّ صَيۡحَةٍ عَلَيۡهِمۡۚ هُمُ ٱلۡعَدُوُّ فَٱحۡذَرۡهُمۡۚ قَٰتَلَهُمُ ٱللَّهُۖ أَنَّىٰ يُؤۡفَكُونَ ﴿٤﴾
Când îi vezi, chipurile lor îţi plac. Când vorbesc, le asculţi vorba. Ei sunt asemenea unor grinzi împodobite! Ei socot că orice strigăt este asupra lor. Ei sunt vrăjmaşii voştri. Bagă de seamă la ei! Dumnezeu să-i dea morţii! Ei sunt de-a-ndoaselea!
ٱلَّذِي خَلَقَ سَبۡعَ سَمَٰوَٰتٖ طِبَاقٗاۖ مَّا تَرَىٰ فِي خَلۡقِ ٱلرَّحۡمَٰنِ مِن تَفَٰوُتٖۖ فَٱرۡجِعِ ٱلۡبَصَرَ هَلۡ تَرَىٰ مِن فُطُورٖ ﴿٣﴾
Binecuvântat fie Cel ce a creat cele şapte ceruri puse unele asupra altora! Nu vei vedea în creaţia Milostivului nici o nepotrivire. Întoarce-ţi privirea! Zăreşti pe undeva vreun cusur?
ثُمَّ ٱرۡجِعِ ٱلۡبَصَرَ كَرَّتَيۡنِ يَنقَلِبۡ إِلَيۡكَ ٱلۡبَصَرُ خَاسِئٗا وَهُوَ حَسِيرٞ ﴿٤﴾
Roteşte-ţi apoi privirea încă de două ori! Şi privirea ţi se va întoarce obosită, slăbită.
فَلَمَّا رَأَوۡهُ زُلۡفَةٗ سِيٓـَٔتۡ وُجُوهُ ٱلَّذِينَ كَفَرُواْ وَقِيلَ هَٰذَا ٱلَّذِي كُنتُم بِهِۦ تَدَّعُونَ ﴿٢٧﴾
Când cei care tăgăduiesc o vor vedea de aproape, chipurile li se vor schimonosi. Li se va spune: “Aceasta este ceea ce aţi chemat!”
وَدُّواْ لَوۡ تُدۡهِنُ فَيُدۡهِنُونَ ﴿٩﴾
Ar dori să-i măguleşti, ca şi ei să te măgulească.
وَلَا تُطِعۡ كُلَّ حَلَّافٖ مَّهِينٍ ﴿١٠﴾
Nu da ascultare celui care se tot jură, însă este om de nimic,
هَمَّازٖ مَّشَّآءِۭ بِنَمِيمٖ ﴿١١﴾
şi nici clevetitorului care umblă cu bârfa,
مَّنَّاعٖ لِّلۡخَيۡرِ مُعۡتَدٍ أَثِيمٍ ﴿١٢﴾
nici celui care se pune în calea binelui, călcător de lege şi păcătos,
فَلَمَّا رَأَوۡهَا قَالُوٓاْ إِنَّا لَضَآلُّونَ ﴿٢٦﴾
Când o văzură, spuseră: “Precis ne-am rătăcit!”
بَلۡ نَحۡنُ مَحۡرُومُونَ ﴿٢٧﴾
Suntem acum lipsiţi de tot!”
لَّوۡلَآ أَن تَدَٰرَكَهُۥ نِعۡمَةٞ مِّن رَّبِّهِۦ لَنُبِذَ بِٱلۡعَرَآءِ وَهُوَ مَذۡمُومٞ ﴿٤٩﴾
Dacă un har de la Domnul său nu l-ar fi ajuns, ar fi fost aruncat ca un blestemat pe pământul gol.
فَٱجۡتَبَٰهُ رَبُّهُۥ فَجَعَلَهُۥ مِنَ ٱلصَّـٰلِحِينَ ﴿٥٠﴾
Domnul său l-a ales şi l-a făcut dintre cei drepţi.
وَإِن يَكَادُ ٱلَّذِينَ كَفَرُواْ لَيُزۡلِقُونَكَ بِأَبۡصَٰرِهِمۡ لَمَّا سَمِعُواْ ٱلذِّكۡرَ وَيَقُولُونَ إِنَّهُۥ لَمَجۡنُونٞ ﴿٥١﴾
Tăgăduitorii mai că te străpung cu privirea când aud amintirea şi spun: “Cu adevărat este îndrăcit!”
وَمَا هُوَ إِلَّا ذِكۡرٞ لِّلۡعَٰلَمِينَ ﴿٥٢﴾
Aceasta nu este însă decât o amintire pentru lumi!
ثُمَّ نَظَرَ ﴿٢١﴾
Apoi s-a uitat,
ثُمَّ عَبَسَ وَبَسَرَ ﴿٢٢﴾
s-a încruntat şi s-a întunecat,
وُجُوهٞ يَوۡمَئِذٖ نَّاضِرَةٌ ﴿٢٢﴾
În Ziua aceea, vor fi chipuri luminate
إِلَىٰ رَبِّهَا نَاظِرَةٞ ﴿٢٣﴾
către Domnul lor căutând.
وَوُجُوهٞ يَوۡمَئِذِۭ بَاسِرَةٞ ﴿٢٤﴾
În Ziua aceea, vor fi chipuri întunecate,
تَظُنُّ أَن يُفۡعَلَ بِهَا فَاقِرَةٞ ﴿٢٥﴾
la ce le va face zdrobitoarea de coaste, cugetând.
إِنَّآ أَنذَرۡنَٰكُمۡ عَذَابٗا قَرِيبٗا يَوۡمَ يَنظُرُ ٱلۡمَرۡءُ مَا قَدَّمَتۡ يَدَاهُ وَيَقُولُ ٱلۡكَافِرُ يَٰلَيۡتَنِي كُنتُ تُرَٰبَۢا ﴿٤٠﴾
Noi v-am prevenit pe voi asupra apropiatei osânde din Ziua în care omul se va uita la ceea ce au făptuit mâinile sale şi când tăgăduitorul va zice: “Ce bine era de-aş fi fost ţărână!”
۞وَيَطُوفُ عَلَيۡهِمۡ وِلۡدَٰنٞ مُّخَلَّدُونَ إِذَا رَأَيۡتَهُمۡ حَسِبۡتَهُمۡ لُؤۡلُؤٗا مَّنثُورٗا ﴿١٩﴾
Flăcăiandrii nemuritori se vor învârti în jurul lor — văzându-i vei crede că sunt mărgăritare neînşirate!
كَأَنَّهُمۡ يَوۡمَ يَرَوۡنَهَا لَمۡ يَلۡبَثُوٓاْ إِلَّا عَشِيَّةً أَوۡ ضُحَىٰهَا ﴿٤٦﴾
În Ziua când îl vor vedea, li se va părea că au zăcut numai o seară ori numai o dimineaţă.
فَلۡيَنظُرِ ٱلۡإِنسَٰنُ إِلَىٰ طَعَامِهِۦٓ ﴿٢٤﴾
Omul, să se uite la hrana sa!
وَيَنقَلِبُ إِلَىٰٓ أَهۡلِهِۦ مَسۡرُورٗا ﴿٩﴾
şi se va întoarce bucuros la ai săi.
إِنَّهُۥ كَانَ فِيٓ أَهۡلِهِۦ مَسۡرُورًا ﴿١٣﴾
El a fost fericit dimpreună cu ai săi
فِيهَا عَيۡنٞ جَارِيَةٞ ﴿١٢﴾
Acolo va fi un izvor curgător;
فَأَمَّا ٱلۡإِنسَٰنُ إِذَا مَا ٱبۡتَلَىٰهُ رَبُّهُۥ فَأَكۡرَمَهُۥ وَنَعَّمَهُۥ فَيَقُولُ رَبِّيٓ أَكۡرَمَنِ ﴿١٥﴾
Când omul este pus la încercare de Domnul său, cinstindu-l şi copleşindu-l cu daruri, atunci spune: “Domnul meu mă cinsteşte!”
وَأَمَّآ إِذَا مَا ٱبۡتَلَىٰهُ فَقَدَرَ عَلَيۡهِ رِزۡقَهُۥ فَيَقُولُ رَبِّيٓ أَهَٰنَنِ ﴿١٦﴾
Când însă îl pune la încercare, drămuindu-i traiul, atunci spune: “Domnul meu mă înjoseşte!”
أَيَحۡسَبُ أَن لَّمۡ يَرَهُۥٓ أَحَدٌ ﴿٧﴾
Oare el socoate că nimeni nu l-a văzut?
أَلَمۡ نَجۡعَل لَّهُۥ عَيۡنَيۡنِ ﴿٨﴾
Oare nu Noi i-am făcut ochi,
وَلِسَانٗا وَشَفَتَيۡنِ ﴿٩﴾
limbă şi buze?
وَنَفۡسٖ وَمَا سَوَّىٰهَا ﴿٧﴾
Pe suflet! Şi cum l-a plăsmuit, punând în el desfrâu şi pioşenie!
فَأَلۡهَمَهَا فُجُورَهَا وَتَقۡوَىٰهَا ﴿٨﴾
Ferice de cel care şi-l mântuie!
قَدۡ أَفۡلَحَ مَن زَكَّىٰهَا ﴿٩﴾
Cel care şi-l întinează însă este pierdut!
وَقَدۡ خَابَ مَن دَسَّىٰهَا ﴿١٠﴾
Tamudiţii, în ticăloşia lor, huleau,